Am întâlnit adesea întrebarea „Ce te motivează/ Cum rămâi motivat să crești?” sau „Cum știi că ți-ai găsit stilul, drumul etc.?”. Eu cred că de multe ori nu știm. Căutăm. Ne inspirăm. Deși cel mai mult ar trebui să ne întrebăm.
A vedea nu este doar o funcție a ochilor; percepția este o funcție a minții. Modul în care vedem, chiar și ceea ce vedem, ține și de gândirea noastră. Iar de la a avea ochii deschiși la a avea și o minte deschisă uneori poate fi cale lungă. Fotografia ne ajută să vedem și să gândim diferit. Să săpăm mai adânc în interior și să ne uităm mai mult la lumea exterioară în speranța de a găsi ceea ce este mai mult decât la suprafață. Să acordăm lucrurilor o a doua privire. Făcând asta, ne simțim mai treji și mai vii.
Când lucrurile par că stau pe loc, nu e neapărat o chestiune de motivație. Lupta e dată de faptul că îți dorești conștient una și inconștient alta. Astfel că întrebarea ar trebui să fie, mai degrabă, nu cum să devii motivat, ci să observi ce te ține „motivat” în locul în care ești. E un loc cald? De ce anume te ferești? Ce câștigi? Ce s-ar schimba dacă te miști? Ce ai pierde? Ce ți-ar plăcea să faci? Ce îți aduce bucurie?
Răspunsurile ar trebui să fie edificatoare dacă ni le dăm și asumăm cu sinceritate. Și da, poate fi nevoie de ceva mai mult timp pentru aceste răspunsuri, pentru schimbări…totul e să accepți și să schimbi, chiar și cu pași mărunți de tot.
Când ne uităm foarte mult în afară și încercăm să copiem sau să facem lucruri care par să funcționeze pentru alte persoane, ne concentrăm atenția spre exterior și nu spre noi (spre a urma propria curiozitate, chemare, atenție), iar lucrurile foarte posibil să nu se lege, creativ vorbind, pentru că sunt abordări diferite, experiențe diferite, noi suntem diferiți.
Să nu mă înțelegeți greșit… Deși e foarte bine și sunt favorabilă inspirației din cărți, de la workshopuri, din discuțiile împărtășite de cei cu mai multă experiență sau cu a căror opinie rezonăm, trebuie să ne adresăm propriile întrebări. Călătoria artistică/fotografică, ca și cea a vieții, este unică, personală, intimă…astfel că doar dacă noi punem întrebările (nouă înșine) putem avansa pe drum.
esti favorabila