Ne mintim adesea. Ca maine va fi mai ok. Ca mai e timp. Ca stim mai bine daca putem inca astepta sau nu. Ca nimic nu e pierdut sau castigat. Ca lucrurile se vor intampla cand trebuie sa se intample, intr-o ordine cumva fireasca. Amanam...
Ne refugiem in lumea cealalta, care ne da libertatea sa fim cine vrem, fara judecati si reguli stupide sau aflate sub pecetea lui „asa este corect”. Corect fata de cine? Si de ce acest refugiu?
Eu cred ca ne este necesar. Ne ajuta sa ne eliberam, sa ne depasim limitele, sa trecem peste frici (si vai, cate mai avem fiecare dintre noi), sa le transformam in ceva pozitiv – o fotografie, un text bun, un desen, un gand care schimba ceva.
Actul artistic este emotie, poveste, moment, mesaj, stare de graČie. Poate deranja, daca nu pe altii, chiar pe tine insuti. Dezvaluie lucrurile fara filtru, uneori brutal, nu cosmetizeaza estetic. Nu te lasa sa te conformezi, te provoaca la intuitie constienta, nu intamplatoare.
Intuitia constienta inseamna mai multe la un loc: traire, experienta, analize, rigoare, amanunte, incredere, oportunitate si sinceritate. Dar ca sa fii sincer trebuie sa muncesti, nu-i asa? Si cat de sincer vrei sa fii? Ti-ai recunoaste macar tie cat gresesti sau ca habar nu ai ce si cum vrei sa exprimi uneori?
Plecand cumva de aici, am facut un mic experiment. Un chestionar anonim, aproape (pentru ca anumite raspunsuri stiu cine le-a dat, dar e irelevant). Intrebari scurte, pe ideea daca, adesea, cei care produc acte artistice se simt prinsi intre doua lumi, isi dezvolta mecanisme de autoaparare refugiindu-se in activitati creative, au anumite influente sau percep creatia ca pe o mediere intre viata interioara si exterioara a artistului, intre suflet si natura, intre artist si adevar.
Desigur, au fost si raspunsuri de tipul „despre ce naiba vorbesti acolo”, insa, marea majoritate a celor intrebati au mers cumva pe aceeasi directie generala, pe ideea artistului prins la confluenta a doua lumi, incercand sa urmeze ceva ce simte ca vine din interior, ceva ce trebuie indeplinit, intr-un fel sau altul, ca el sa poata apoi rasufla usurat.
Iar echilibrul e incert. Depinde de nivelul la care vorbim. Pentru majoritatea, echilibristica intre artistic si lumesc e singura cale. Pentru altii, nu. Unele dintre cele mai fabuloase opere creative s-au nascut din minti intunecate, chinuite mult de frustari, dezamagiri, dureri fizice sau psihice, care au decis totusi sa se mai ridice inca o data de jos dupa ce au fost doborate pentru a n-a oara. Unii au murit si au inviat de o mie de ori, au fost obsedati pana la epuizare de ideile lor, au fost macinati de ele si au renascut odata ce le-au adus in aceasta lume.
La celalalt capat al povestii, trairea lucrurilor lumesti adauga insa un strat de profunzime in actul creativ pe care nu il poČi descoperi decat traindu-l. Iar cine simte cu adevarat sa creeze, o va face oricum, indiferent de cata echilibrista trebuie sa faca in between. Nu exista conditii perfecte pentru creatie. Daca vei face arta, vei face din compulsiune si pasiune, in ciuda contextelor de-a pururi schimbatoare si a toate lucrurilor care vin peste fiecare dintre noi, la un moment dat.
Exact ca-n poezia asta:
āā you know, Iāve either had a family, a job,
something has always been in the
way
but now
Iāve sold my house, Iāve found this
place, a large studio, you should see the space and
the light.
for the first time in my life Iām going to have
a place and the time to
create.ā
no baby, if youāre going to create
youāre going to create whether you wor
k 16 hours a day in a coal mine
or
youāre going to create in a small room with 3 children
while youāre on
welfare,
youāre going to create with part of your mind and your
body blown
away,
youāre going to create blind
crippled
demented,
youāre going to create with a cat crawling up your
back while
the whole city trembles in earthquake, bombardment,
flood and fire.
baby, air and light and time and space
have nothing to do with it
and donāt create anything
except maybe a longer life to find
new excuses
for.
(~ Charles Bukowski, from The Last Night of the Earth Poems)
Mai greu e echilibrul printre scuze, mai dificila e sinceritatea de a recunoaste ca esti lenes/a, ca nu reusesti sa iti gasesti motorul ala care sa mearga, chiar si la relanti. Si, mai ales, ca de cele mai multe ori, nici nu incerci nimic in directia asta. Te pacalesti doar ca mai e timp, ca nimic nu e pierdut sau castigat. Amani...
Un articol de Cristina Garlesteanu.
Actul artistic este emotie, poveste, moment, mesaj, stare de graČie….terapie pentru minte…trup si suflet.