Arta nu trebuie

Suntem frumoși, drăguți, curați, cu aparate de ultimă generație și idei în conformitate cu ultima versiune a sistemului de operare numit secolul 21.

Facem poze cumințele, colorate, care exprimă o încercare de curaj prin accesorii care mai de care mai flashy sau peisaje care mai de care mai exotice și “erotism” tras de păr, fiindcă primim report pe Social Media.

Expresiile nu diferă, avem șabloane de urmat. Modelele parcă sunt aceleași, iar clișeele rămân cap de trend, ba chiar devin sfaturi. Arta care nu e draguță, nu se vinde. Ne-am obișnuit cu mass-media suficient încât să considerăm un nud ceva porno sau gay ceva obscen.

Mai mult, cred că am început să ne considerăm umanitatea ca fiind obscena și kitsch-ul un antidot susținut de cat mai mulți bani băgați în fel de fel de scuze care să umple golurile creative.

Arta nu trebuie sa fie frumoasă. Pardon, de fapt, arta nu trebuie. Fotografia nu trebuie să respecte canoane, ci doar să se inspire din mișcari și din realitate. Era în care toți putem fi de toate și oricine, nu este un avantaj dacă ne golește de substanță.

Arta nu trebuie, ea este onestă și amorală.

În acest articol, vreau să ne plimbam puțin prin istoria fotografiei și a artei. Să sesizăm împreună diferența dintre o poză drăguță și o fotografie memorabilă, dintre o lucrare care te face să spui “ce mișto e” și alta care te face să amutesți.

Începutul și marile civilizații

Totul a început de la picturile rupestre (30,000 i.Hr) și a continuat mai apoi cu marile civilizatii: cultul lumii de dincolo al egiptenilor (3100 i.Hr.– 30 i.Hr.), perfecționista grecie antică (850 i.Hr-31 i.hr), realismul roman (500 i.Hr.– d.hr. 476), serenitatea indiană, chineză și japoneza (653 i.Hr.–d.Hr. 1900), mozaicurile bizantine, împreuna cu arhitectura islamică (i.Hr. 476– 1453 d.hr).

A urmat începutul întunecat al istoriei noastre

  • Evul Mediu (500–1400) cu tot cu arhitectura gotică
  • Renașterea culturii clasice (1400-1550) rapid urmată de Renașterea venețiană și nordică (Franța, Germania, Polonia, Anglia etc.) 1430
  • Manierismul (1527–1580) – arta care sparge regulile 
  • Barocul (1600–1750) – arta ca armă în razboaiele religioase și nu numai
  • Neoclasicism (1750–1850) – întoarcere la conceptele Greciei Antice și cele Romane
  • Romantism (1780–1850) – triumful imaginației și individualității
  • Realismul (1848-1900) celebrând omul de rând

Undeva între Romantism și Realism a luat naștere primul curent în fotografie, Pictorialismul. Mișcarea se baza pe a da semnificație unei imagini printr-o scenă, eveniment, lumină sau emoție. Acest curent a fost popular în unele zone chiar și până la începutul secolului 20.

Pictorialism
(c) Henry Peach Robinson “Fading Away” - Pictorialism

Chiar dacă fotografia nu s-a încadrat în: Impresionism, Post-impresionism, Cubism sau Favism, le-a prins din urmă prin sentimentele puternice ale Expresionismului și datoriă Dadaismulului (1916) care a cuprins artele plastice, literatura și fotografia, ca o reactie la Primul Razboi Mondial și la naționalism.

A urmat apoi Suprematismul. O mișcare care căuta transpunerea într-o stare transcedentală spre o nouă realitate prin forme geometrice.

(c) Andre Kertesz: “Monmartre”
(c) Andre Kertesz: “Monmartre”

Tot cam în aceeași perioadă a luat amploare și fotografia documentară (1936).

(c) Dorothea Lange – Migrant Mother (1936)
(c) Dorothea Lange – Migrant Mother (1936)

Între timp și-au făcut loc și Expresionismul abstract și Pop art-ul (1940-1960), iar în 1970 Postmodernismul plin de sceptisicim cultural, liber artistic și filozofic care critica societatea, cu scopul de a aduce în atenția publicului probleme ei. A spart barierele tuturor stilurilor și a “permis” ca toate curentele să fie combinate sau reconcepute, după viziunea individuală a fiecaruia (de acolo a intrat arta în “mainstream” și s-a născut mentalitatea “și eu pot fi artist chiar dacă nu am habar despre ce este vorba”. Doar e “ușor”, nu?).

În 1980 subiectul fotografiei devenise mai puțin important. Felul în care tu, fotograful, poți manipula imaginea era la modă. Această mișcare a supraviețuit cam până la începutul secolului 20.

Arta nu trebuie, ci, cred eu, ea doar se trăiește. Am ajuns oare în punctul în care ne putem declara trăirile ca fiind nesemnificative? Poate că au ajuns să ne influențeze atât de tare încât ne este frica să le redăm. Ne este frică să ni le asumăm și să le expunem creativ vorbind, pentru ca toată lumea să le vadă și să se conecteze cu noi. Numai că această frică de redare și asumare vine și din frica de a ne conecta la un nivel mai înalt de cel superficial.

Într-adevăr, este mult mai ușor să pui poze frumoase cu prietenii sau de la munte și să vă conectați în felul acesta. Numai că dacă vrei să faci fotografie, îți recomand să cauți mai mult. Să te delectezi mai mult și să te minți mai puțin.nu mai fii atât de mulțumit de ceea ce creezi și să admiri mai mult ce fac alții, punându-ți întrebări.

Atunci când îți place ceva, întreabă-te “de ce?” și oferă-ți un raspuns. Adesea, dacă îți este ușor să-ți dai un raspuns și nu necesită argumente sau analiză, vei descoperi că e doar ceva ce ți-a păcălit privirea pe moment.

Arta nu trebuie și tocmai datorită acestui lucru vă mai prezint o serie de artiști. Unii consacrați, alții nu. Cert este că sunt din cealaltă tabară. Din tabăra care la noi în țară ar fi probabil refuzată de galerii fiindcă “nu se vinde”, fiindcă omul când vine acasă vrea să vadă pe perete o natură statică (eventual) și “floricele pe câmpii”, care să nu-i mai dea de gândit. Că și asa, săracul, are atât de multe pe cap, în țara în care nimic nu merge bine, pentru că nimeni nu pune mână de la mână să (se) schimbe.

Arta nu trebuie, pentru că nu ține cont de feedback-ul sau interesul consumatorului ori al clientului. Nu îndulcește ca să poată fi înghițită. Așa cum noi, de multe ori alegem să nu păstrăm anumite relații cu diverși oameni știind că nu putem fi noi înșine lângă ei.

Inchei cu o foarte compresata cronologie a istoriei fotografiei:

  • Abia în secolul 17 devin camerele obscure populare printre artiști.
  • 1816: Nicéphore Niépce combină camera obscură cu hârtie fotosensibilă, iar în 1826 creează o imagine permanentă.
  • 1819 John Herschel a descoperit că tisulfatul de sodiu poate fi un solvent al halogenilor de argint. El i-a informat pe Talbot și Daguerre că hyposulfitul carbonatului de sodiu (hypo) poate fi folosit în fixarea imaginii, după ce a aplicat această descoperire în 1839.
  • 1853: Felix Toumachon își deschide un studio de fotografie de portret în Paris.
  • 1855-57: Imaginile direct pozitive pe sticlă și metal, devin populare în SUA.
  • 1861-1865: Mathew Brady și personalul captează Razboiul civil american, prin 7000 de negative.
  • 1868: Ducas de Hauron publică o carte care propune mai multe metode pentru fotografia color.
  • 1888: Prima cameră Kodak, iar anul următor apare o versiune îmbunătățită, cu rolă de film în locul hârtiei.
  • 1907: Apare primul film color, comercial, Autochrome.
  • 1917: Apare Nippon Kogaku K.K (Nikon) în Tokyo.
  • 1925: André Kertész se mută în Paris unde face fotografie de stradă timp de 11 ani.
  • 1934: Apare Fujifilm.
  • Al Doilea Razboi Mondial surprins în LIFE magazine de Margaret Bourke-White, Robert Capa, Carl Mydans, and W. Eugene Smith.
  • 1947: Se înființează Magnum Picture Agency.
  • 1960: Garry Winogrand fotografiază femeile New York-ului.
  • 1988: Sally Mann publică fotografii nud cu copiii săi.
  • 1990: Apare Adobe Photoshop.
  • 1991: Kodak DCS-100, primul SLR digital, un Nikon F3 reconceput.
  • 1999: Nikon D1 SLR 2.74mp pentru 6000$, primul DSLR digital.
  • 2000: Telefoanele mobile au acum cameră foto. Un an mai târziu, Polaroid dă faliment.

 

Un articol de Alexandra Crisbășan

O găsești și pe Instagram.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *