10 curiozităţi despre creativitate

Pe cât de interesant de analizat, pe atât de dificil de evaluat este Creativitatea. Ce înseamnă să fii creativ? De unde vine gândirea creativă și este ea o abilitate pe care o poți învăța sau ţine mai mult de o trăsătură genetică? Toate acestea sunt întrebări care au tulburat mintea oamenilor de știință și a psihologilor secole la rândul.

De la geniul torturat până la visătorul zdruncinat, presupunerile referitoare la persoanele creative pot fi destul de ambigue uneori. Deci, ce este adevărat despre mintea creativă și ce este doar mit? Ne-am documentat şi am descoperit o serie de curiozităţi şi fapte despre oamenii creativi, care sunt susținute de studii științifice.
Haide să le descoperim împreună!

#1 Multe idei creative vin (poate o să râzi) la duş

Nu mai este demult un clișeu că ideile cele mai inspirate îți vin în minte în timp ce faci duș. Cercetătorii afirmă că 72% din oameni au parte de insight-uri creative la duș, iar a sta gol sub un șuvoi de apă caldă, lăsându-ți gândurile să hoinărească liber, e unul din cele mai bune exerciții de creativitate, dar și un excelent incubator de idei. Dealtfel, studiile susțin că există o legătură puternică între creativitate și diverse activități solitare (a visa cu ochii deschiși-idee dezvoltată de exemplu şi de David Lynch într-un capitol din cursul său Creativity and Film, plimbările în solitudine, pelerinajele etc.).

#2 Solitudinea ajută. A visa cu ochii deschişi iarăşi ajută

Oricât de productivi am fi în echipă, nimic nu se compară cu munca și gândirea în momentele de singurătate. Studiile au relevat că rețelele cele mai creative și imaginative ce se stabilesc la nivel cerebral funcționează la capacitate optimă atunci când suntem singuri. Respectiv în aceste momente suntem capabili să ne angajăm în ceea ce neuropsihologii numesc starea de reflecție internă constructivă, o stare mentală decisivă pentru generarea de idei și creativitate. Când suntem deconectați de lumea exterioară, creierul nostru e în stare să stabilească conexiuni, să cristalizeze amintiri și să proceseze informații, așa cum n-ar putea-o face atunci când am lucra în colaborare activă cu cineva.

Să visezi cu ochii deschiși este un lucru surprinzător de benefic pentru activitatea cerebrală și, prin urmare, pentru creativitate. Momentele în care visezi cu ochii deschiși îți oferă o perioadă de incubație mentală și, astfel, are loc dezvoltarea gândirii creative, imaginației, a abilității de anticipare și planificare pe termen lung și a conștiinței de sine.

#3 Intuiția este și ea o formă de creativitate

Potrivit unui studiu publicat în 1992 în revista American Psychology, procesele inconștiente și subconștiente pot fi mai rapide și, din punct de vedere structural, mai sofisticate decât procesele cognitive conștiente. Astfel, ceea ce numim intuiţie, atât de prezentă uneori când vine vorba de fotografie de exemplu, este tot o formă de creativitate.

#4 Persoanele creative tind să se automotiveze

În timp ce anumite trăsături de personalitate precum deschiderea către noi experiențe, perseverența și autoeficacitatea sunt strâns legate de creativitate, motivația intrinsecă joacă şi ea un rol important în abilitatea creativă. Şi, se pare că mulţi creativi găsesc calea de a se automotiva, de a găsi bucurie şi dorinţă de continuitate în ceea ce fac.

#5 Conformitatea ucide creativitatea

Sinele tău adolescent și neliniștit avea dreptate. Presiunile conformității duc la tipuri de motivație care nu sunt compatibile cu procesul creativ, iar indivizii care sunt extrem de sensibili la aceste presiuni tind să dețină anumite trăsături de personalitate care sunt în detrimentul gândirii creative.

#6 Memoria joacă un rol important în gândirea creativă

După cum demonstrează diversele studii, atunci când ni se cere să generăm o idee nouă, creierul nostru ne îndreaptă instantaneu către ceea ce este cel mai familiar: trecutul. Situațiile viitoare sunt create de detalii pe care le-am recuperat din scenarii anterioare. A avea o memorie episodică puternică poate fi, prin urmare, de ajutor în gândirea creativă.

#7 Ideile bune întâmpină la început rezistenţă

Cele mai bune idei sunt, de obicei, respinse, ridiculizate sau chiar condamnate în primă fază. Istoria este plină de astfel de exemple. Galileo a fost condamnat atunci când și-a împărtășit descoperirile astronomice, care la vremea respectivă erau în contradicție cu teologia catolică. Fizicianul ungar Ignaz Semmelweis a fost internat într-un ospiciu, după ce și-a pierdut locul de muncă, din cauza că a susținut în mod radical, în secolul al XIX-lea, că infecțiile ar putea fi răspândite de bacteriile de pe mâinile medicilor. În 1600, filosoful Giordano Bruno a fost ars pe rug, acuzat fiind de erezie, atunci când a afirmat că Universul e infinit.

După cum putem vedea, rezistența la ideile noi și neconvenționale are temeiuri psihologice și continuă și în vremurile moderne. În 2009, un material, publicat în revista ”Scientometrics”, a analizat câteva exemple de idei și descoperiri câștigătoare a Premiului Nobel care, inițial, au întâmpinat rezistență din partea comunității științifice.

Această tendință nu este o simplă coincidență. Potrivit unui studiu realizat la Cornell University, cu toții manifestăm o eroare implicită de percepție față de ideile neconvenționale și care, la prima vedere, nu sunt practice. Această tendință este studiată încă din anii 50 și demonstrează că oamenii sunt mai predispuși să se conformeze opiniilor și perspectivelor ce se bucură de popularitate. 

De asemenea, cercetările spun că orice tendințe nonconformiste pe care le avem în copilărie și adolescență sunt stinse odată cu instruirea uniformizată în școală, ceea ce influențează în mod negativ gândirea creativă și abilitățile de învățare exploratorie. Așa că, printre altele, Kaufman și Gregoire scriu în lucrare lor că studiile constată tendința profesorilor de a manifestă o preferință subiectivă pentru elevii mediocri, mai puțin creativi și supuși, în timp ce elevii cu un potențial creativ mai înalt, nonconformiști în gândire și cu opinii proprii sunt, adesea, considerați elevi rebeli sau, și mai rău, ”problematici”.

#8 Traumele pot fi strâns legate de creativitate

Sau altfel spus, pot avea impact în potenţarea creativităţii.
Frida Kahlo. John Lennon. Paul McCartney. Truman Capote. Robin Williams. Jerry Garcia. Câteva din personalitățile din istoria modernă a lumii, care au un lucru în comun: au experimentat un fel de pierdere sau traumă majoră (destul de des, moartea unui părinte sau a unei alte persoane dragi) care a avut un impact asupra capacităţii lor artistice. Şi nu este o coincidență. Psihologii numesc acest fenomen „creștere post-traumatică”. În fața unei pierderi majore, creierul nostru explorează adesea noi surse creative ca parte a procesului de „reconstruire” a vieții noastre, mai ales că perspectivele, prioritățile și modurile noastre de gândire despre lucruri se schimbă. Creșterea post-traumatică a fost explorată în sute de studii științifice, inclusiv un studiu din 2004 în Journal of Traumatic Stress care arată că 70% dintre supraviețuitori au experimentat un fel de schimbare psihologică pozitivă după o experiență traumatizantă.

#9 Activităţile creative pot impacta pozitiv sănătatea

Impactul artei, al muzicii și al scrisului se poate manifesta și asupra organismului. Un studiu, publicat în revista de specialitate ”Journal of Psychosomatic Medicine”, care a folosit scrisul în tratamentul pacienților HIV, a constatat că scrisul a contribuit la îmbunătățirea rezultatelor analizelor prin sporirea numărului de limfocite în sânge. Cu alte cuvinte, activitatea de a scrie a influențat pozitiv celulele organismului, îmbunătățind modul de funcționare a sistemului imunitar. Deci, procesul de creație, nu doar binedispune, dar poate avea şi impact pozitiv asupra corpului uman.

#10 Oamenii creativi sunt atrași de spații care favorizează activitățile creative

Indiferent dacă vorbim de Paris la începutul anilor 1900 sau de New York în anii 1970, anumite locuri, în anumite momente, se vor transforma în centre artistice. Chiria ieftină, comunitățile de artă și accesul la locuri de muncă și finanțare sunt toți factori favorizanţi, desigur.


Şi un infografic simpatic, aparent bazat tot pe fapte dovedite ştiinţific.


Ştii şi tu alte curiozităţi despre creativitate? Lasă-ne un comentariu mai jos!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.